Sistemul de irigaţie: Sistemul de irigaţie este complexul de lucrări şi amenajări cu ajutorul cărora se captează debitele din sursa de apă, se transportă şi se distribuie apa pe teren; totodată se asigură colectarea şi evacuarea excesului de apă din terenurile amenajate.

Elementele componente ale sistemului de irigaţie sunt în principiu următoarele: nodul de captare(priza), care are rolul de a capta apa şi a o conduce în canalul principal de aducţiune. În funcţie de situaţia terenurilor de irigat faţă de sursa de apă, captarea poate fi gravitaţională sau prin pompare. În anumite situaţii, lucrările de captare sunt completate cu lucrări de regularizare a debitului sau de îmbunătăţire a calităţii apei; reţeaua de transport a apei, care se compune din canale, jgeaburi sau conducte cu caracter permanent şi anume :

Canalul sau conducta principală de aducţiune (canalul sau conducta magistrală în cazul sistemelor mari), care are rolul de a conduce apa de la nodul de captare în elementele distribuitoare principale; reţeaua de distribuţie formată din canale sau conducte distribuitoare principale, distribuitoare secundare şi distribuitoare de sector, care au rolul de a conduce apa în cadrul fiecărui sector irigat ; poate fi compusă din canale de pământ deschise, parţial sau total impermeabilizate, din jgeaburi de beton, sau din conducte îngropate (beton, azbociment, P.V.C., metalice).

Sistem Irigare Gazon

În cazul unor terenuri denivelate pentru conducerea apei se prevăd staţii de repompare, iar în situaţia irigaţiilor prin conducte îngropate se folosesc staţii de pompare de punere sub presiune ; lucrările de amenajare interioară, care sunt diferenţiate în funcţie de metoda de udare, putând consta din conducte sub presiune, fixe sau transportabile, elemente de pământ (canale provizorii, rigole, brazde sau fâşii) sau parcele submersibile în cazul orezăriilor; reţeaua de colectare şi evacuare a apei în surplus, care se compune din canale colectoare de sector, canale colectoare secundare, canale colectoare principale.

Densitatea acestei reţele este diferită de la un sistem de irigaţii la altul, în funcţie de mărimea surplusului de apă ce trebuie evacuat ; construcţii şi instalaţii anexe ca : stăvilare, poduri şi podeţe, sifoane, apeducte şi căderi, amplasate pe reţeaua de aducţiune şi de evacuare, instalaţii pentru măsurarea debitelor şi lucrări pentru întreţinerea şi exploatarea sistemelor de irigaţie, ca de exemplu drumurile de acces, instalaţii pentru telecomunicaţie, sedii şi cantoane pentru supraveghere, etc.

Clasificarea metodelor de udare Ţinând seama de scopul lor principal, irigaţiile se împart în următoarele categorii:

a) Irigaţia de umezire (arozantă), care are scopul direct de a completa umiditatea solului pentru a-i crea un regim de apă şi aer corespunzător regimului optim de hrană al plantelor. Acesta este scopul majorităţii absolute a irigaţiilor.

b) Irigaţia fertilizantă, având scopul principal de a procura solului îngrăşămintele necesare prin intermediul apei, printr-o distribuţie mai uşoară şi mai uniformă. Pentru fertilizarea solului pot servi apele mâloase ale viiturilor cursurilor de apă, apele uzate ale canalizării oraşelor, apelor centrelor zootehnice conţinând must de bălegar, apele conţinând îngrăşăminte minerale artificiale sau apele bogate în oxigen.
c) Irigaţia de spălare, având scopul de a spăla la suprafaţa solului sau de a introduce în orizonturile inferioare ale solului, prin procesul de levigare, sărurile în exces nocive. Acest fel de irigaţie se întrebuinţează şi pentru distrugerea dăunătorilor cum ar fi şoarecii de câmp, larvele de cărăbuş, filoxfera etc.

d) Irigaţia de încălzire cu apă mai caldă decât solul, utilizând apa caldă evacuată de fabrici şi uzine sau ape termale subterane. Are scopul de a combate gerurile slabe de scurtă durată din timpul primăverii sau de a prelungi perioada de vegetaţie din timpul toamnei. După modul în care se introduce apa în sol, deosebim următorele metode de irigaţie:
I. Irigaţia de suprafaţă sau gravitaţională este cea mai răspândită metodă.

Se aplică în următoarele variante de udare:

a) Irigaţia prin inundare sau submersiune, prin care parcelele se acoperă cu un strat de apă care se infiltrează treptat în adâncime. Se utilizează atât prin fertilizarea solului prin colmatare, în perioada stagnării vegetaţiei, cât şi pentru umezirea solului în timpul perioadei de vegetaţie. Este metoda specifică a orezului.
b) Udarea prin revărsare sau circulaţie, constând din circulaţia pe suprafaţa în pantă a terenului a unui strat subţire de apă, care în timpul scurgerii se infiltrează pe verticală. Se aplică mai ales culturilor de ierburi şi cereale.
c) Udarea pe brazde. Apa curge în brazde înclinate sau stagnează în brazde orizontale, între şirurile de plante, îmbibă solul în profunzime şi lateral, prin gravitaţie şi capilaritate. Această metodă se utilizează mai ales pentru irigarea prăşitoarelor.
II. Irigarea subterană, la care apa este introdusă în sol prin tuburi, jgeaburi sau galerii – cârtiţă subterane, umezind solul în toate sensurile, prin gravitaţie şi capilaritate.
III. Irigaţia prin aspersiune, ploaie artificială sau stropire. Dispersarea apei în picături, imitând ploaia naturală, se face utilizând instalaţii de energie şi aparate de ploie (aspersoare).